ÎNDRUM'A, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcţia potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o ţintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viaţă. [Prez. ind. si: îndr'um] - În + drum.
Sursă : DEX'98 (16858)  - valeriu

A îndruma ≠ a dezorienta
Sursă : Antonime (68916)  - siveco

ÎNDRUM'A vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păsi, pleca, porni.
Sursă : Sinonime (189376)  - siveco

ÎNDRUM'A vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povăţui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viaţă.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.
Sursă : Sinonime (189375)  - siveco

îndrum'a vb., ind. prez. 1 sg. îndrum'ez/îndr'um, 3 sg. si pl. îndrume'ază/îndr'umă, perf. s. 1 sg. îndrum'ai
Sursă : DOR (255535)  - siveco

A ÎNDRUM//'A ~'ez tranz. 1) A orienta indicând direcţia necesară; a îndrepta. 2) A susţine cu sfaturi, cu recomandări; a învăţa; a sfătui; a povăţui. ~ pe calea cea bună. [Si îndrum] /în + drum
Sursă : NODEX (340091)  - siveco